Cum și-a imaginat Traian Băsescu viața în penitenciar, în locul lui Adrian Năstase

Cum și-a imaginat Traian Băsescu viața în penitenciar, în locul lui Adrian Năstase
Traian Băsescu, invitat la Gândul LIVE, despre posibilitatea de a ajunge la închisoare
Publicat: 06/05/2014, 14:35
Actualizat: 22/03/2019, 05:01

În multiple declarații, premierul Victor Ponta a precizat că președintele Traian Băsescu va ajunge la închisoare, odată cu terminarea celui de-al doilea mandat la Cotroceni. Într-un interviu Gândul LIVE, șeful statului a spus că nu va ajunge în penitenciar și că nici nu și-a imaginat că ar fi în locul lui Adrian Năstase.

„Nu, nu am avut motive. Dar viața unui om trebuie să fie capabilă, tăria unui om să fie suficientă să acopere orice întâmplări din viața lui. Nu vă mai legați speranțele de această încheiere de mandat, eu îmi știu faptele”, a declarat Băsescu, la Gândul LIVE.

Urmăriți AICI toate declarațiile preșdintelui României de la Gândul LIVE

Mai mult, întrebat dacă el consideră că Victor Ponta ar putea ajunge la închisoare, președintele a reiterat faptul că, în opinia lui, „premierul este corupt”.

„Nu știu, ce știu e că Ponta e un politician corupt, care a dus corupția și în actul de Guvernare. Parchetul anchetează celebra ordonanță ASF, care a fost ilegal și prin trafic de influență promovată de Rușanu via Chițoiu via SGG și aprobată de premier, într-o noapte, fără ca ceilalți membri ai Guvernului să știe. Corupția cu ordonanța ASF s-a oprit pe biroul lui Ponta”, a argumentat Băsescu.

Referitor la scandalul în care este implicat președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, despre care procurorii au scris, în rechizitoriu, că ar fi făcut trafic de influență în biroul premierului de la Palatul Victoria, președintele a explicat că, în biroul personal, astfel de discuții nu au avut loc.

„Duicu n-a fost în birou la mine să facă trafic de influență, ci în birou la premier. S-a discutat și la mine, dar s-a discutat în cadru instituțional. Când s-a discutat despre numirea șefilor de servicii de informații, de ambsadori. Astfel de discuții au loc, dar nu a îndrăznit nimeni, niciun șef de organizație sau vreun politician să vină să-mi spună hai să-l punem pe Maior, hai să-i dăm al doilea mandat lui Daniel Morar sau să-i dăm mandat lui Kovesi”, a mai spus Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?